Comunitatea pentru Educație

Click AICI pentru a descărca o prezentare detaliată a proiectului „Comunitatea pentru Educație”

 

WNM_300x250px_2-la-suta_v2COMUNITATEA PENTRU EDUCAȚIE – PROIECT „WHY NOT ME”

Când schimbi un punct de vedere, gândurile, emoțiile și acțiunile se schimbă, fiind corelate cu noul punct de vedere din care te uiți. Why Not Me este o asociație care se uită din punctul de vedere că: “nimeni și nimic nu este responsabil de ce se întâmplă în Educație în afară de mine”.
Dacă “eu” sunt responsabil, întrebarea imediat evidentă este: și acum ce fac?
“Educația” este un subiect dezbătut de cei care se simt pregătiți, instruiți sau în măsură să își dea cu părerea. Părerile sunt la fel în orice țară de pe glob.
Părerile nu fac nici o diferență. Ele pot doar să îți dea iluzia că ești mai informat și mai implicat în societate, însă în jurul tău nimic nu se schimbă.

DE CE „WHY NOT ME”?

“Why Not Me”, sau “De Ce Nu Eu” este un nume care exprimă un “fel de a fi”!
Un “fel de a fi” ce?
De a fi responsabil!
Mai precis, reprezintă o mutare de focus a fiecărei ființe umane de pe această planetă, o mutare de la “nu pot” la “aleg să cobor de pe gard și să fac tot ce-mi stă în putere pentru comunitate”.
De ce? Fără motiv!
Fiecare dintre noi, cei peste 7 miliarde de locuitori ai planetei,
putem fi acest fel de a fi, dacă alegem.
Ești acest fel de a fi prin ALEGERE!

VIZIUNE ȘI MISIUNE

Să unim sub un singur nume fiecare femeie, copil și bărbat care este inspirat și alege să fie INDIVIDUAL responsabil, pentru a trăi în armonie cu tot restul umanității, plantelor și animalelor, indiferent de ORICE scuze ar putea avea să nu o facă.
Victoria educării de sine și a informării constante, exprimând geniul ființei umane “în acțiune” pentru beneficiul tuturor.
Gândirea cu “mintea de mâine”, de care suntem atât de capabili.

Transformarea paradigmei din care trăim acum: “ei trebuie să facă”, “nu este vina mea”, “eu nu pot să fac nimic”, “sunt prea mic”, “nu am bani”, “nu am timp”, “imediat după ce mă voi fi aranjat pe mine și copii mei”, în:

“… asta este adevărata bucurie în viață, a fi folosit pentru un scop recunoscut de tine ca unul măreț; a fi o forță a naturii în loc de un mic, febril și egoist cocoloș de dureri și supărări plângându-te că lumea nu se devotează să te facă pe tine fericit. Sunt de opinia că viața mea aparține întregii comunități și că atât cât trăiesc este privilegiul meu de a face pentru ea tot ce pot. Vreau să fiu folosit pe deplin când voi muri, pentru că, cu cât muncesc mai mult, cu atât trăiesc mai mult. Mă bucur de viață de dragul vieții însăși. Viața nu este o “lumânare scurtă” pentru mine. Ea este un fel de torță splendidă pe care o țin pentru moment și doresc să o fac să ardă cât mai strălucitor înainte de a o înmâna generațiilor viitoare.”

George Bernard Shaw

Ce a însemnat întâlnirea cu “Why Not Me”

Cristina Apostol, Profesor Limba Română

Pe 18 noiembrie 2014, la Colegiul Agricol “V. Harnaj” din București a avut loc primul eveniment al asociației “Why Not Me”, la care au participat 100 dintre elevii noștri.
Doamna Connie Larkin (fondatoarea asociației) le-a vorbit elevilor despre ce înseamnă să fii un “Why Not Me”, despre ce înseamnă educație nonlineară, despre scopurile și valorile pe care le promovează această asociație.
Ca profesor al acestui liceu, am constatat ce impact extraordinar a avut această experiență asupra elevilor, cât de provocați și inspirați au fost și ce nevoie se simte la acest nivel de învățământ de o asemenea comunicare. Este vorba despre elevi cu vârste între 15 și 19 ani, de la primul până la ultimul an de liceu. Cei mai mulți dintre ei provin din medii foarte modeste și accesul lor la acest eveniment a fost o surpriză deosebită.
Am convingerea că, între aceste două tipuri de educație, între sistemul tradițional, liniar-cumulativ, și cel nonlinear trebuie să se creeze un culoar de comunicare stabil, continuu, pentru că doar așa se poate declanșa o schimbare de mentalitate.
Elevii aceștia, aflați la vârsta unor căutări esențiale de soluții de viață, au fost extrem de încântați de ceea ce au auzit și văzut.
Au fost puși pe gânduri, uimiți! Pentru cei mai mulți a fost o variantă inedită de a gândi, de a aborda realitatea și de acționa în fața ei.
Citind paginile în care i-am rugat să formuleze un feedback, mi-am dat seama cât de necesară este intervenția constantă a acestui tip de educație, care să-i responsabilizeze față de ei înșiși.

Prof. Cristina Apostol
Liceul “Veaceslav Harnaj”
București

TESTIMONIALE ELEVI

“La cursul organizat de dna. Profesoară Apostol, la Harnaj, am realizat că eu sunt responsabilă de tot, inclusiv de a învăța la matematică, nu profesorul.
Înainte nu îmi plăcea matematica și dădeam vina pe profesor.
Acum îmi place să învăț și am renunțat la meditator.
Scriu frumos și colorat în caiet.
Sunt mai liberă și mă joc mai mult.
Mă bucur că am ajuns la acest curs, deoarece m-a ajutat, în sensul că am conștientizat că nu trebuie să încerc să fiu altcineva, să nu mă plâng, deoarece nu mă ajută și doar mă întristează.
Cel mai important este că nu trebuie să învăț pentru note, deoarece doar mă stresez și la urmă nu rămân cu nimic.
Prefer să fiu liberă si fericită.”
(Ana Stinghe/12 ani, clasa a VI-a, Liceul “Tonitza”, București)

“Eu plec de la această conferință cu curaj, putere și înțelegerea că nimeni nu mă poate opri să obțin ceea ce îmi doresc. Vă mulțumesc pentru că ați putut să îmi răspundeți la niște întrebări sufletești.”
(Bianca Onuțu/clasa a XI-a C, Liceul “V. Harnaj”, București)

La eveniment am observat că mă pot controla la problema pe care o am cu bâlbâitul, și că mă pot exprima liber.
Eu am ajutat-o pe Dna. Connie la diferite munci iar ea m-a ajutat cu problema pe care o am. În urma convorbirilor avute cu diferite persoane am observat că problema mea s-a rezolvat în mare majoritate. Dna. Connie m-a învățat că:
– dacă nu reușesc, să nu renunț
– să nu spun niciodată “nu” sau “nu pot””
(Alexandru Dulgheru/clasa a X-a B, Liceul “V. Harnaj”, București)

“În acest workshop am învățat să trăiesc și să nu dau importanță vorbelor de descurajare.
Trebuie să trăiesc în prezent!”
(Andrei Stoian, Liceul “V. Harnaj”, București)

“Am înțeles că pot face orice, dacă vreau și îmi asum responsabilitatea. Am învățat că pot să fiu eu însămi.”
(Rose Tudora/clasa a XI-a A, Liceul “George Călinescu”, București)

“Acest workshop m-a făcut să înțeleg că tot ceea ce fac se datorează mie, alegerile sunt numai ale mele și eu îmi creez drumul prin propriile forțe. Nimeni nu trebuie și nu poate să mă împiedice să visez și să fac ceea ce vreau și ceea ce trebuie făcut pentru binele meu!!! Alegerile sunt numai ale mele!”
(Ștefania Gațe/clasa a XI-a A, Liceul “George Călinescu”, București)

“Am primit experiența cunoașterii de sine, a puterii de care dispun.”
(Anonim, București)

“O ușă nouă deschisă. Am trecut podul peste o lume cunoscută, dar atât de neînțeleasă.”
(Raluca Sarău/clasa a XI-a A, Liceul “George Călinescu”, București)

“Plec cu mai multă încredere în mine. Am învățat că ceea ce contează cel mai mult în viață sunt chiar eu însămi și să nu mai fiu o VICTIMĂ.”
(Cristina Tudor/clasa a XI-a D, Liceul “George Călinescu”, București)

“Plec de la acest workshop cu dorința de a-mi trăi viața în felul meu, de a trăi într-un mod onest și activ. Plec cu ideea că totul pornește de la mine, că îmi pot construi viitorul prin alegeri, un viitor construit după viziunea mea.”
(Cipriana Ciorap/clasa a XI-a D, Liceul “George Călinescu”, București)

“Plec cu posibilitatea de a trăi fără restricții și voi accepta că ceilalți au dreptul la opiniile lor. O să spun ceea ce gândesc și voi renunța la rutină și la a fi victimă.”
(Anonim/clasa a XI-a D, Liceul “George Călinescu”, București)

“Astăzi am învățat cum să îmi cunosc mintea și cum să deschid uși care mi-au fost închise.”
(Alexandra Stamate/clasa a X-a G, Liceul “I. L. Caragiale”, București)

“Am învățat că educația nu mi-o face nimeni, ci eu.
Prin această conferință, Connie ne arată cine suntem cu adevărat.”
(Andrei Olteanu/clasa a X-a A, Liceul “Dimitrie Paciurea”, București)

“Am avut foarte multe întrebări legate despre viitorul meu și nu știam să-mi răspund la ele până la această activitate. Mi-a deschis ochii în multe privințe și m-a făcut să-mi pun în ordine gândurile și planurile de viață. De asemenea, am plecat cu un gând pozitiv și cu o încredere mai mare în mine.”
(Elev clasa a XII-a, Liceul “V. Harnaj”, București)

“Am înțeles că noi trebuie să trăim viața acum, nu să stăm cu gândul că viața noastră va începe după 2 ani când vom termina liceul. Mi-ar plăcea să se mai facă acțiunea aceasta.
Am rămas cu intenții bune, și cu cel mai mare drag o să mai vin!”
(Alexandra Toma, clasa a XI-a A, Liceul “V. Harnaj”, București)

“Această experiență m-a făcut să mă gândesc mai mult la viitorul meu.
Cele spuse aici ar prinde bine oricărei persoane.
De la această discuție, mie mi s-a deschis un nou drum în viață.”
(Elena Georgiana Costiuc, clasa a XI-a C, Liceul “V. Harnaj”, București)

 

Click AICI pentru a descărca o prezentare detaliată a proiectului „Comunitatea pentru Educație”