Impactul Why Not Me într-un liceu din București, la 5 luni după primul eveniment

În data de 18 noiembrie 2014, la cererea a 2 profesoare, Asociația Why Not Me a ținut un workshop de Ecologie Mentală în liceul “Veaceslav Harnaj” din București, în fața a aproximativ 100 de elevi.
La mai mult de 5 luni după acest eveniment, una dintre cele 2 profesoare împărtășește impactul lăsat asupra elevilor în urma întâlnirii de 3 ore cu Why Not Me.

2010-10-04-DeadPoetsSociety1989CD2.avi_003839798Testimonialul Janetei Lascu, Profesor de Biologie

Ca cineva care am participat, eu însămi, la cursuri de educație ontologică, știam că participarea la evenimentul organizat de colega mea, Cristina Apostol, profesoară de limba română, și de mine, prin Asociația Why Not Me, în noiembrie 2014, avea să schimbe ceva în viața elevilor din școala noastră. Și așa a fost.

Am văzut, la unii dintre ei, apariția unui alt fel de ascultare atunci când le vorbesc despre responsabilitate și puterea de a-și urma visul. O luminiță în ochii lor, apărută de nicăieri, îmi spune că, poate pentru prima dată în viața lor au crezut cu adevărat că stă în puterea lor să-și urmeze visul, oricare ar fi acesta, să facă și să fie ce vor ei, fără a se lăsa limitați de mediul din care provin.

Mi se întâmplă ca, spontan, să vină elevi să mi se destăinuie, să-și spună povestea vieții pe care o trăiesc și văd în asta nevoia lor de acceptare a ceea ce este, așa cum este, dar și nevoia de schimbare a vieții lor.

Am mai observat că elevii au devenit mai puțin reactivi în relația cu colegii și profesorii și nu cred că e o întâmplare faptul că nu s-a mai petrecut nici un eveniment major de violență în școala noastră.

Am fost profund mișcată când, o elevă din clasa a IX-a, pe care în timpul unei ore am surprins-o citind romanul ”Singur pe lume” și a cărei poveste nu prea fericită o știam, a avut curajul, la cea de-a doua întâlnire cu Why Not Me, pe data de 8 aprilie 2015, să iasă în fața a peste o sută de colegi și să declare că a ales să fie puternică. Erau aceiași colegi pe care înainte nici nu avea puterea să îi privească în ochi.

Prof. Janeta Lascu
Liceul Veaceslav Harnaj
București