O oră de dirigenție cât 7 ani de educație

Socrate_invatare-gandireEram dirigintă la clasa a XII-a. Cu o lună și jumătate înaintea terminării anului școlar, clasa era profund dezbinată. Conflicte surde, mocnite, comentarii răutăcioase la tot pasul, priviri crispate… până când totul a explodat într-un conflict fizic între mai mulți. Pe scurt, o bătaie în toată regula.

M-am simțit trădată, furioasă. În urmă erau patru ani în care investisem în ei timp, energie, emoții…

Făcuserăm excursii împreună, acumulaserăm experiențe frumoase cu oameni deosebiți, discutaserăm despre de toate, ieșiserăm în oraș… Unde erau toate? Vedeam în fața mea o clasă care părea să nu fi înțeles nimic din toate eforturile mele.

Pe de altă parte căutam să văd unde greșisem și, bineînțeles, vedeam și asta.

Connie Larkin s-a oferit să vină să lucreze cu ei la o oră de dirigenție, spunându-mi că, oricât eram de dezamăgită, nu trebuia să mă opresc să pun la dispoziție tot ce aveam eu de oferit…

A venit hotărâtă, deschisă, precum este tot timpul.

Inițial au fost înțepeniți. Nu voiau să vorbească, refuzau să dea până și răspunsuri minimale. Pentru scurt timp demersul părea inutil. Cu tact și fermitate, Connie a început exercițiile practice. I-am observat cum se topeau în fața ei, cum își dădeau jos măștile, cum recăpătau încredere în ei și începeau să vorbească. La sfârșitul a două ore depuseseră armele, își scoseseră armurile și aveau în priviri acea luminiță fragilă pe care numai o descoperire mare o poate provoca.

I-am observat și după aceea și am văzut în gesturile lor, în atitudine, în priviri și în conversații că ceva se urnise în ei. Ceva matur și responsabil apăruse în glasurile lor. E greu de crezut că în două ore poți schimba ceva fundamental, dar practica mi-a demonstrat că se poate. Dacă ai niște unelte speciale și știi să le folosești, se poate!

Surpriza cea mai mare am găsit-o în teze. O bună parte din ele erau mult mai conștiincios concepute ca de obicei, erau mai legate, cu un conținut în care am regăsit cunoașterea din ziua aceea. În acest moment n-am nicio îndoială că forma tezelor era un efect a ceea ce descoperiseră prin antrenamentul cu Connie.

Eu am vrut să învăț de la Connie și mărturisesc că și pentru mine a vedea această metodă de lucru a fost profund transformator. Am văzut puterea de nebănuit pe care o degajă, tot ce reușește să scoată la iveală educația nonlineară. Urnește oamenii, îi schimba „fără voia lor”, îi ia pe sus.

Ca profesor cu douăzeci de ani de experiență cred că educația nonlineară trebuie să devina un partener permanent al școlii tradiționale.

Ca profesori, de câte ori n-am rămas pironiți locului de năucire în fața rebeliunii copiilor din clasele noastre… a inerției lor… a lipsei de respect pe care ne-o arată?

De câte ori nu ne-am spus în gând și chiar cu voce tare, în cancelarie, că nu mai avem nimic de făcut?

De câte ori nu ne-am simțit secătuiți și nu ne-am instalat în dezamăgire și neputință, renunțând să mai credem că putem schimba ceva?

De câte ori nu ne-am zis că unica soluție e să-i lăsăm de capul lor? Și asta fac și părinții lor acasă, cu siguranță.

Și uite așa trăim alături într-o tristă indiferență unii față de alții, uitând cu totul că ratăm astfel sursa cea mai valoroasă a comunicării.

Connie mi-a dat curajul să cred că pot schimba lucrurile. M-a întors din drum și mi-a arătat că această educație nonlineară poate să rezolve ceea ce credeam că e definitiv eșuat.

Îți mulțumesc, Connie!

 

TESTIMONIALE ELEVI:

„Întâlnirea cu doamna Larkin m-a ajutat să-mi dau seama că trebuie să-mi asum tot ceea ce mi se întâmplă. Mi-am dat seama că trebuie să renunț la orgoliul pe care îl am. Trebuie să învăț să iert, să mai las de la mine. De la exercițiul în care am stat cu ochii închiși mi-am dat seama că, fără să vreau, am renunțat la tot ceea ce visam să fac atunci când eram mică. De la exercițiul în care ne-am privit în ochi am înțeles că noi oamenii avem multe temeri. Ne este frică de noi înșine. Ne este teamă să ne privim în ochi ca să nu ne vedem defectele.” – Mihaela Irina Marin

„Pentru mine această experiență a avut un impact semnificativ asupra personalității mele, deoarece mi-am dat seama cât de importantă este încrederea în sine. Acum pot să privesc oamenii în ochi fără ezitare, sunt mai responsabilă și nu mai dau vina pe cei din jur pentru eșecurile mele.” – Ana Maria Mitrea

„M-am simțit mai bine cu colegii și prietenele mele. Mi-au plăcut toate jocurile pe care le-am făcut. Am învățat, mi-a prins bine să stau în fața clasei și nu îmi mai este rușine să fiu privită de către ei. Mi-a plăcut și exercițiul cu uitatul în ochi. Pentru mine a fost o lecție frumoasă și am avut ce învăța.” – Anonim

„Aceste două ore petrecute împreună m-au ajutat în sensul că am învățat să stau cu picioarele pe pâmânt. Am învățat că nimeni nu este superior nimănui și că nu există persoană de care să ne fie frică.” – Anonim

„Mi-am dat seama că mulți oameni nu te pot privi în ochi. Asta mi-a dat puterea de a fi eu însumi.” – Anonim

„Ora cu doamna Larkin m-a ajutat să-mi iert greșelile din copilărie și mi-a arătat că multe persoane nu mă pot privi în ochi din cauza secretelor pe care le au. Mi-a demonstrat că trebuie să fim noi înșine, fără să ne pese de părerea celorlalți.” – Anonim