669 de copii evrei au fost salvați de la Holocaust de către un singur om. Ceea ce urmează este modul în care ei i-au mulțumit.

(articol tradus de pe www.upworthy.com)

În ajunul celui de-al doilea război mondial, Sir Nicholas Winton a salvat 669 de copii evrei destinați să ajungă într-un lagăr nazist, și le-a găsit familii la care să locuiască. Clipul video care urmează este filmat la 50 de ani după salvarea lor.

După „Kristallnacht” – o zi oribilă în noiembrie 1938, când naziștii i-au atacat pe evrei și proprietățile lor – britanicii au creat o lege prin care au permis refugiaților evrei cu vârsta până în 17 ani să vină în Marea Britanie, cu condiția să aibă unde să locuiască și 50 de lire sterline garanție, ca, în cele din urmă, să poată pleca înapoi în Germania sau țara lor de origine.

Un gest frumos, însă, cu siguranță, nu un lucru ușor de realizat pentru un adolescent.

Așadar, aici intră în scenă Sir Winton și mama sa. În apropiere de Crăciunul anului 1938, în loc să meargă în vacanță în Elveția, ca majoritatea prietenilor săi bancheri, Sir Winton a decis să meargă la Praga și să pună bazele unui sistem de refugiați pentru copiii evrei care riscau să cadă pe mâna naziștilor.

Sediul acestei acțiuni a fost stabilit în camera în care Sir Winton lua masa, la hotelul său:

PM-3b73ce7d7ffe57f3c5df5aac6c72f1a3

(reconstituire a camerei de hotel)

Sir Winton și mama sa au lucrat împreună pentru a găsi familii și cămine pentru cât de mulți copii au putut. Majoritatea dintre acești copii își pierduseră părinții și bunicii în Auschwitz și alte lagăre de concentrare naziste din timpul războiului.

Suntem acum în 1988.

Sir Winton este invitat la un program BBC numit „That’s Life” (“Așa e viața”). Stă pe un scaun în public, când, la un moment dat, gazda emisiunii întreabă:

“Este cineva în public, în această seară, care își datorează viața lui Nicholas Winton?”

Mulți dintre copiii pe care îi salvase cu 50 de ani în urmă, acum adulți, SUNT ÎN SCAUNE, ÎN ACEASTĂ SEARĂ, ALĂTURI DE EL.

(fragment tradus din articolul original, în limba engleză: http://www.upworthy.com/669-jewish-children-were-saved-from-the-holocaust-by-a-single-man-this-is-how-they-thanked-him?g=2)